PflegeHELP Austria

Secția Consulară a Ambasadei române la Viena: activitate suspendată

Ambasada României în Republica Austria a aunțat suspendarea activității secției consulare. În continuare se va acorda asistență pentru cetățenii români care au urgențe.

Anunțul de pe pagina oficială a ambasadei:

Programul Secției Consulare. Competenţă teritorială

ANUNȚ IMPORTANT!


În contextul evoluției epidemiei de SARS COV 2 (Covid-19) (Coronavirus), vă informăm că activitatea de lucru cu publicul la Secţia Consulară Viena a fost suspendată.
Pentru acordarea de asistență consulară în situații deosebite sau servicii consulare urgente, temeinic justificate, determinate de necesități deosebite (ex.: decese, accidente, acte solicitate de autoritățile locale în contextul epidemiei etc.), menționăm că întregul personal consular rămâne la dispoziția cetățenilor români.

În concordanță cu măsurile impuse de către autoritățile locale, facem apel la înțelegerea dumneavoastră privind situația excepțională și vă adresăm rugămintea de a urmări și respecta în continuare recomandările autorităților locale.

Depășirea cu succes a acestei situații delicate pentru toți, cu mare grad de expunere, depinde de buna cooperare dintre instituții și cetățeni.

Informații privind serviciile consulare, programul oficiilor consulare, precum și numerele de telefon la care puteți primi asistență consulară pot fi găsite aici: 

https://www.mae.ro/romanian-missions;

https://informatiiconsulare.ro/mae/;

https://www.econsulat.ro/;

https://viena.mae.ro.

Reluarea programului de lucru normal cu publicul va fi anunțată atât pe pagina de internet a oficiului consular, cât și prin notificare în contul dumneavoastră de pe econsulat.ro.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați http://viena.mae.ro/node/1065


Vă invităm să veniți alături de PflegeHELP pentru ca împreună să putem face mai multe pentru situația îngrijitoarelor românce din Austria. Puteți să deveniți membru al Asociației PflegeHELP făcând click AICI.


Vă invităm să veniți alături de PflegeHELP pentru ca împreună să putem face mai multe pentru situația îngrijitoarelor românce din Austria. Puteți să deveniți membru al Asociației PflegeHELP făcând click AICI.